Mașina cu fetița răpită din Dâmbovița a trecut prin fața casei sale
Mașina cu fetița răpită din Dâmbovița. Mașina aparținea unei firme care a dat-o altei firme, care la rândul ei a închiriat-o persoanelor private.
„S-a refăcut traseul, dar până să ajungă la concluzia că ar fi mașina asta … sâmbătă pe la ora 10:00 – 11:00 … această mașină a fost luată în vizor, a fost greu de găsit cine e proprietarul mașinii. (…) Mașina cu acest individ pe raza localității nu a stat decât 4 minute jumătate – 5 minute”, a spus primarul.
Mașina cu fetița răpită din Dâmbovița
Întrebat dacă mașina respectivă a mers „la țintă”, primarul a spus că nu i se pare și că putea să fie vorba despre „orice alt copil din altă localitate”.
„Când a ieșit pe strada principală de pe străduța aceea … probabil că a înfășcat-o și a plecat și atât a durat. A trecut prin fața porții micuței. La camera de la Primărie se vede … îmbrăcămintea cu pantalonași roz, cu hanoracul, se vede pe bancheta din dreapta șoferului”, a adăugat primarul.
Întrebat despre familia copilei, primarul a declarat că aceasta este „modestă, cu șase copii, care beneficiază de ajutor social”.
Fata de 11 ani din localitatea Gura Suții nu a mai ajuns acasă vineri de la școală, iar duminică a fost găsită moartă, pe un câmp din comuna Produlești.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița spunea că fetița a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.
Surse din Poliției declarau, pentru MEDIAFAX, că polițiștii au descins în Sectorul 2 al Capitalei, la apartamentul închiriat de cetățeanul olandez. Au fost ridicate probe importante cu ADN-ul bărbatului, au spus sursele citate. Probele au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică, împreună cu cele găsite pe trupul fetiței și la locul unde aceasta a fost găsită.